De la aflarea diagnosticului și pe tot parcusul vieții copilului nostru vom întâlni persoane care fie nu știu absolut nimic despre autism, fie au idei și concepții total eronate. Dintre aceștia, cei din a doua categorie, cu sau fără intenție, pot discrimina, descalifica sau desconsidera o persoană autistă bazându-se doar pe unele prezumții.
Iată câteva dintre cele mai intâlnite mituri despre autism :

  • Persoanele autiste sunt incapabile de a simți emoții sau empatie. Acest lucru e cât se poate de fals ! Ei își pot manifesta sentimentele în moduri diferite. Mai mult decât atât, autiștii pot deveni anxioși atunci când ceilalți așteaptă de la ei dovezi ale emoțiilor și empatiei într-un mod tipic. Așadar diferența este în felul în care emoțiile sunt gestionate, dar ele cu siguranță există.
  • Autiștii au abilități extraordinare, sunt savanți sau genii. Acest mit este ”hrănit” de unele filme sau seriale TV de pildă, unde eroii au aproape superputeri cauzate de neurodiversitate. Realitatea este că doar un mic procent din persoanele cu autism (conform studiilor realizate în alte țări estimativ 1-3%) au abilități excepționale.
  • Autiștii au dizabilități intelectuale. Retardul mintal poate fi întâlnit la unele persoane cu TSA dar coeficientul de inteligență al lor variază de la foarte scăzut la foarte ridicat.
  • Autismul este o boală. Acesta este o tulburare de neurodezvoltare ce afectează dezvoltarea și funcționarea creierului în ariile care sunt responsabile de funcția de comunicare, interacțiune socială și cognitivă.
  • Autismul poate fi vindecat. În funcție de unii factori, cum ar fi vârsta copilului la începerea terapiei, un copil poate înregistra progrese foarte mari, dar este total greșit să credem că va exista o recuperare totală și că el va deveni neurotipic. La fel de greșit este și să credem în leacuri minune care ar duce la această presupusă vindecare.
  • Expunerea la TV și gadget-uri provoacă autism. Expunerea prelungită la televizor și telefon/tabletă la vărstă fragedă pot accentua unele elemente deja existente ale unui copil cu TSA sau pot cauza unele întârzieri în dezvoltare. Dar un copiii autiști se nasc așa, nu devin datorită unor factori ce survin ulterior.
  • Vaccinurile provoacă autism. Datorită controverselor legate de acest subiect, au fost efectuate nenumărate studii științifice care au infirmat aceste zvonuri.
  • Autismul este datorat lipsei de afecțiune a părinților sau a educației greșite pe care aceștia au dat-o copilului.
  • Autismul este recent apărut. „Pe vremea mea nu era cu autism și din astea” auzim de multe ori ca răspuns, ca și cum ar fi o nouă modă, un trend.
Show comment form