Mulți părinți ezită înainte de a face o programare la psihiatru pentru copil. Nu din lipsă de grijă, ci din teamă. Teama că vor fi judecați. Că vor primi un diagnostic greu. Că vor pune o etichetă copilului. Sau, pur și simplu, nu știu dacă problema e „destul de gravă” încât să justifice un astfel de pas. Rolul meu, ca psihiatru care lucrează cu copii și adolescenți, este să clarific: când are sens să ceri ajutor și ce înseamnă, de fapt, o evaluare psihiatrică.

Ce NU înseamnă o vizită la psihiatrie

• Nu înseamnă automat diagnostic.
• Nu înseamnă medicație.
• Nu înseamnă că ceva este „în neregulă” cu copilul tău.

Este, mai degrabă, o întâlnire în care începem să înțelegem mai bine ce se întâmplă. Uneori, părintele pleacă cu liniște. Alteori, cu un plan. Dar niciodată cu etichete puse pe fugă.

Semnale că e timpul să ceri sprijin

Nu trebuie să aștepți ca situația să devină critică. Poți cere ajutor chiar dacă nu ești sigur. Dar sunt câteva semne clare care ar trebui să atragă atenția:

• copilul are crize de furie intense și frecvente, aparent fără motiv
• retrageri sociale sau refuz constant de interacțiune
• tulburări de somn persistente
• simptome de anxietate: frică exagerată, îngrijorări constante, ticuri
• dificultăți de concentrare și organizare severe (posibil ADHD)
• refuzul de a merge la școală sau regres brusc în învățare
• comportamente rigide sau repetitive (posibil semne de autism)
• plâns zilnic, senzație de gol interior, lipsă de interes pentru orice
• preocupări legate de moarte, auto-vătămare sau tristețe profundă

Uneori, evaluarea psihiatrică este recomandată de terapeut sau pediatru

Sunt situații în care deja copilul este în terapie, dar progresul e limitat. Sau pediatrul observă semne care ies din zona pur medicală. Evaluarea psihiatrică completează procesul, nu îl înlocuiește. Lucrăm împreună cu ceilalți specialiști implicați, nu separat.

Ce se întâmplă într-o evaluare

În prima întâlnire discut cu părintele. Uneori și cu copilul, dacă e pregătit. Observ. Pun întrebări. Nu doar despre comportamente, ci și despre relații, istoricul familial, evenimente recente, somn, alimentație, relația cu școala. Scopul nu este să găsesc un „defect”, ci un fir logic care explică ce trăiește copilul.

Dacă e nevoie de o a doua întâlnire, o stabilim împreună. Uneori este necesară și o colaborare cu școala, cu terapeutul sau cu un logoped.

Când intervine medicația

Foarte rar de la prima întâlnire. Și doar dacă suferința copilului este majoră, iar simptomele îl împiedică să funcționeze (de exemplu: nu poate merge la școală, nu poate dormi, are gânduri suicidare). Chiar și atunci, discutăm pe îndelete despre opțiuni, riscuri, beneficii. Iar decizia finală se ia împreună cu părintele.

Să mergi cu copilul la psihiatru nu este un capăt de drum. Este, de cele mai multe ori, începutul unei înțelegeri mai clare. Și un semn de responsabilitate, nu de slăbiciune. Când ai dubii, e mai bine să întrebi decât să aștepți. Un copil sprijinit la timp învață că nu e singur în ce simte – și că poate fi ajutat cu blândețe și respect.

 Sursa: Dr. Mihaela Coțagă medic specialist în psihiatrie pediatrică. Mai multe informații despre acest subiect și altele puteți găsi în Spațiul sigur pentru gânduri și emoții al doamnei doctor.